Un aer uşor rece,cu nuanţe de ger,ca nişte ace,mi-a sfaşiat trupul la ieşirea din clădire. Era aceeaşi stradă,mai mereu goală,dimineaţa devreme,nici urmă de vreo fiinţă; doar eu..eu şi-un zgomot infernal de maşini.
Cerul,ca de obicei cenuşiu,intr-o toamnă pe terminate, anunţa o zi mare,un nou inceput,ca de fiecare dată. Un nou inceput de săptămană,o luni somnoroasă pe care cerul de cafea nu o trezea nici cu cele mai aspre bătăi de vant; degeaba.. Insă cu speranţe infipte in suflet,cu o minte limpede, dar totuşi exagerat de obosită, incercam să o indepărtez, total pregătită să imbrăţişez o nouă zi ce-mi apărea in faţă.
Cu ochii intre-deschişi,părul valvoi pierdut in aer,un blond cald,uşor ondulat şi-o eşarfă prea mare in jurul gatului pal nu lăsa frigul sa atingă nici un colţ de piele. Cu ochii pierduţi inspre cer şi intreaga lume ce mi se afişa in faţă,uşor pierdută in propriile ganduri,incercam să mă trezesc din infinitul vis in care pluteam zi şi noapte; dar buimacită de zgomotul prea mare din jur,mă incăpăţanam să mă ascund din nou in globul vieţii mele,să mă regăsesc in ceafeaua preferată cu lapte fară de care dimineţile mi-ar fi devenit un adevarat chin. Un strop de caldură..
*buf* Din nou la realitate; incepeam să grăbesc pasul,să ajung la timp,să nu mă dezamăgesc pe mine; paşi mari,apăsaţi,plini de siguranţă impotriva frigului de afară: eu şi toamna, faţă-n faţă, cu timpul ca aliat, infruntam aşa fiecare dimineaţă.
Cafeaua terminată,părul răvăşit, maini ingheţate şi-un chip infrigurat; căutam căldura printre oameni, liniştea in versuri, mă-nchideam pentru un moment din nou in a mea lume: cat pentru 5 staţii tot ce era-n jurul meu ingheţa, şi-aşa era de fiecare dată… apoi un uşor suras se ivea pe buzele-mi cristalizate. (…)
